Carne de porc afumata, cu fasole boabe

  • Timp de preparare
    1 ora si 45 de minute
  • Complexitate
    Medie
  • Numar de Portii
    8
  • Vizualizari
    189

Ingrediente

  • 1/2 kg fasole boabe
  • 1 kg carne afumata
  • sare
  • piper boabe
  • 1 lingura de bulion
  • 1 ceapa
  • 2 morcovi
  • 1 foaie de dafin

Mod de Preparare

Se alege fasolea, se spala si se lasa cateva ore la inmuiat in apa rece. Se arunca apa in care a stat, apoi se pune la fiert cu apa rece. Cand da in clocot, se arunca apa, se umple oala cu apa rece si se lasa sa fiarba la foc potrivit pana cand se inmoaie bobul. Atunci se curata zarzavatul, se taie fideluta si se pune la fiert cu fasolea.
Carnea se tine in apa rece cateva ore, se arunca apa in care a stat, apoi se pune cu multa apa la fiert. Se fierbe pana cand se desprinde carnea de pe os, apoi se scot bucatile de carne si se pun peste fasole sa fiarba impreuna. Mancarea se parfumeaza cu o foaie de dafin si cateva boabe de piper. Se serveste calda, cu muraturi sau alta salata de sezon.